”Misiune imposibilă”, un proiect al Poliției, pentru elevii aparținând minorităților naționale

Proiectul ,,Misiune Posibilă - Şanse egale în alegerea carierei” iniţiat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Şcoala de Agenţi
de Poliţie Septimiu Mureşan din Cluj Napoca şi Fundaţia Centrul de Resuse pentru Diversitate Etnoculturală reprezintă o şansă care li se oferă elevilor aparţinând minorităţilor naţionale de a cunoaşte mai bine profesia de poliţist şi de a se raporta mai bine la o astfel de alegere.
Astfel, proiectul presupune organizarea de către poliţişti în 9 judeţe din ţară a unor întâlniri cu elevii, întâlniri în cadrul cărora li se prezintă oportunităţile, dar şi specificul muncii de poliţist.
În judeţul Satu Mare activităţile din cadrul proiectului Misiune Posibilă au debutat luni, 30.05.2016, cu informarea a peste 150 de elevi şi cadre didactice, din două licee din Satu Mare, respectiv Liceul Tehnologic UNIO-Traian Vuia şi Liceul Teologic Romano-Catolic Ham Janos.
Activităţile au fost susţinute de poliţişti din cadrul structurilor de prevenire şi de proximitate, care le-au vorbit elevilor despre profesia de poliţist, despre condiţiile necesare celor ce optează pentru şcolile de poliţie, dar şi despre posibilitatea pe care o au în cadrul acestui proiect, aceea de a se înscrie la o tabără gratuită ce va avea loc în perioada 8-12 august 2016 la Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşanu din Cluj Napoca. Toţi cei interesaţi să afle mai multe despre munca unui poliţist se vor putea înscrie la această tabără, urmând ca, organizatorii acestui proiect să selecteze câte 7 participanţi din fiecare judeţ inclus în program.
În judeţul nostru au fost selectate 6 unităţi de învăţământ unde se va face promovarea ,,Misiunii Posibile”. După cele două unităţi deja menţionate, poliţiştii vor avea în aceste zile întâlniri cu elevii Liceului Teoretic Carei, Liceului reformat, Licelui Kolcsey Ferenc şi Liceului German Johann Ettinger.
Foto: IPJ Satu Mare

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii