Cercetați pentru contrabandă cu țigări

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 2.470 pachete țigări, de proveniență ucraineană, pe care doi cetățeni români intenționau să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 12.11.2016, la nivelul Sectorului PF Vișeu de Sus s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei și traficului ilicit cu țigări, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 07.30, un echipaj al poliției de frontieră a identificat un autoturism marca Opel, care staționa pe o stradă secundară de pe raza localității Vișeu de Jos, mașină despre care se dețineau date că este folosită la transportul țigărilor de contrabandă.
La volanul autoturismului în cauză se afla cetățeanul român Gheorghe D., de 20 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.
Poliţiştii de frontieră au observat mai multe pachete cu țigări ascunse in bara din spate a maşinii, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii maramureșeanului, împreună cu mașina, la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunțit.
În urma acestuia, s-a constatat că autoturismul are caroseria modificată, iar după bara din spate au fost amenajate două spații în care au fost descoperite țigări. De asemenea, au mai fost descoperite țigări și în rezervorul cu combustibil, în total fiind 2.240 pachete țigări, în valoare de peste 20.000 lei.
Drept urmare, autoturismul folosit în activitatea infracțională, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, într-o acțiune de combatere a contrabandei și traficului ilicit cu produse accizabile din tutun, au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Turulung, un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Satu Mare. Mașina era condusă de Maria B., în vârstă de 52 de ani, din Satu Mare.
Existând suspiciunea că în mașină se află ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră au condus mașina la sediul STPF Satu Mare și au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului.
Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în spătarul scaunului din spate al autoturismului, cantitatea de 230 pachete de ţigări, de diferite mărci.
Ţigările în valoare de 1.035 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar Maria B. este cercetată pentru contrabandă. Totodată, mașina a fost reținută până la finalizarea cercetărilor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii