Patru persoane, în audiență la prefect

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut azi audienţe cu cetăţenii.
Alături de prefect au fost prezenţi şeful serviciului juridic, consilierul pe relaţii publice, consilierul pe situaţii de urgenţă respectiv reprezentantul OCPI Satu Mare.
Potrivit Instituției Prefectului, ”cele patru persoane primite în audiență s-au prezentat cu probleme referitoare la:
- reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren moştenit în comuna Sanislău ce a fost validat pentru despăgubire însă procedura nu a fost finalizată. În cadrul audienţei a fost contactat secretarul primăriei Sanislău şi s-a căzut de acord ca în termen de o săptămână Comisia Locală de Fond Funciar să se întrunească pentru a analiza dosarul în cauză şi a înainta către Comisia judeţeană propunerea de validare sau invalidare.
- solicitare de sprijin pentru repararea unei porţiuni de gard ce a suferit degradări şi deplasări în urma unei alunecări de teren produse cu mai mulţi ani în urmă precum şi pentru stabilirea grăniţuirii dintre două proprietăţi private din satul Răteşti, comuna Beltiug. În acest sens s-a luat legătura cu primarul comunei Beltiug care s-a angajat să vină în ajutorul petentei atât cu privire la efectuarea de măsurători topografice necesare precum şi cu asigurarea forţei de muncă pentru lucrările de refacere a gardului afectat.
- reconstiuirea dreptului de proprietate asupra unui imobil situat în comuna Certeze, moştenit în cotă de ½, printr-un testament ce a fost ulterior anulat prin sentinţă judecătorească. Prefectul a comunicat persoanei că în acest caz doar printr-o acţiune în instanţă poate fi soluţionată această problemă.
- reclamaţie privind neeliberarea unei adeverinţe de către Primăria comunei Bixad ca dovadă a domiciliului necesară pentru branşarea la reţeaua de energie electrică motivându-se datorii la bugetul local constituite din impozitul pe bunuri şi amenzi neachitate. În acest caz s-a luat legătura cu primarul comunei Bixad care va primi petentul în audienţă mâine, pentru clarificări.”

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii