Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Un bărbat a ajuns la spital după un accident petrecut pe strada Magnoliei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 19 octombrie, la ora 13.05, despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești pe strada Magnoliei, în municipiul Satu Mare.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un conducător auto, de 37 de ani, din Satu Mare, fiind staționat cu autoturismul, nu s-a asigurat la deschiderea portierei acroșându-l cu aceasta pe un bărbat, de 65 de ani, din aceeași localitate, care conducea un moped.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea gravă a persoanei aflată pe motociclu, fiind transportată cu ambulanța la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a constatat că pentru șoferul autoturismului, rezultatul a fost negativ iar pentru celălalt conducător, rezultatul a fost de 0.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un comentariu