Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță că Programul ”Rabla” pentru persoane fizice va fi păstrat în acest an.
Bugetul este de 200 de milioane de lei.
„Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice.
În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele.
Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înțelegem cu toții ce investiții au fost făcute, că oamenii au dat deja avans și noi trebuie să gândim măsuri care să țină cont și impactul în economie”, a transmis ministrul, pe pagina de Facebook.
Buzoianu spune însă că rămâne de văzut ce se va întâmpla anul viitor.
„Pentru anul viitor, rămân de avut mai multe discuții. Cea mai importantă discuție este despre analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM. Viziunea noastră trebuie, pe termen mediu și lung, să se schimbe de la vouchere, la programe naționale cu impact pe mediu cuantificabil clar”, menționează ministrul.