Campanie amplă în Satu Mare: Transportatorii, informați și avertizați de Poliția de Imigrări

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare a inițiat și a demarat în această săptămână, în Județul Satu Mare, o amplă campanie preventivă de informare a transportatorilor, realizată în strânsă cooperare cu structurile teritoriale ale Poliției de Frontieră Române și ale Poliției Transporturi.

Acțiunea a început în cursul zilei de luni, 8 iunie a.c., și are ca scop creșterea gradului de informare cu privire la prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și prevenirea situațiilor în care operatorii de transport ignoră obligațiile legale ce le revin.

Structurile partenere mizează pe o abordare preventivă, fiind convinși că informarea directă a celor care efectuează transporturi de persoane va eficientiza activitățile operative și va diminua costurile sau resursele implicate în gestionarea cazurilor de ilegalitate. Echipele mixte vor fi prezente pe parcursul acestei săptămâni în punctele de interes, precum punctele de trecere a frontierei de stat, gările, autogările, aeroportul, dar și la sediile operatorilor de transport din județ.

Pe teren, polițiștii din cadrul structurilor implicate discută direct cu publicul țintă și distribuie materiale informative, care cuprind drepturile și obligațiile legale ale companiilor, riscurile la care se expun în cazul în care acceptă la bord pasageri care nu îndeplinesc condițiile de intrare sau ședere în țară, dar și alte informații din domeniul de competență.

Consecințele financiare pentru nerespectarea normelor sunt extrem de severe, materialele diseminate evidențiază clar sancțiunile contravenționale pentru fiecare persoană transportată ilegal.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii