Publicația poate fi descărcată gratuit de pe site-ul web al Organizației Caritas.
Vineri după-amiază, la Turnul Pompierilor s-au aprins candelele solidarității în cadrul acțiunii „Un Milion de Stele”.
Aproape 200 de vârstnici de la 6 centre Caritas s-au întrunit în data de 12 octombrie, joi, la Satu Mare pentru a sărbători ziua lor.
Prin înființarea unui grup local de acțiune (GAL) se dorește implicarea activă a comunității în vederea dezvoltării durabile a 4 zone marginalizate din municipiul Satu Mare.
Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare lansează un concurs foto cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice având ca titlu: „Zile argintii la o vârstă de aur”.
Culesul strugurilor a fost un eveniment special în viața unei comunități, iar echipa Centrului „Speranța” face tot posibilul să păstreze acest obicei.
Caritas organizează o acțiune de colectare de ghiozdane în perioada 28 august – 8 septembrie pentru școlarii de la „Casa Prieteniei”.
Scopul evenimentului organizat în fiecare an este dovedirea faptului că o femeie poate fi frumoasă la orice vârstă.
Douăzeci și șapte școlari de la patru centre Caritas: "Casa Prieteniei" din Satu Mare, "Integretto" din Ardud, "Sf. Francisc de Assisi" din Baia Mare și "Sf. Martin de Tours" din Turulung au participat la "Concursul de citit povești" organizat miercuri la Turulung.

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii