Imprimă această pagină

O nouă premieră pentru întreaga familie, la Teatrul de Nord

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică 17 aprilie, de la ora 18.00, Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord prezintă premiera spectacolului „Momo", în regia Dianei Dragoș.

Din distribuție fac parte actorii: Roxana Fânață, Andrei Gîjulete, Ciprian Vultur, Cătălin Mareș, Crina Andriucă, Tibor Székely, Anette Marka, Bianco Erdei, Cristian But. Scenografia Anda Pop, animații Maria Brudașcă, muzica originală danaga, asistent regie Cosmin Adrian.
 
Michael Ende (1929-1995) este unul dintre cei mai populari autori germani de literatură pentru copii. A scris piese de teatru, poezii și romane fantastice, multe din ele dramatizate sau ecranizate, cea mai cunoscută ecranizare fiind cea după bestsellerul „Povestea fără sfârșit". „Momo" a fost distins în 1974 cu Deutscher Jugendliteraturpreis (premiu acordat în  Germania literaturii pentru copii).
 
„Spectacolul imaginează o lume în care teatrul nu mai există decât ca loc de joacă pentru un grup de copii, întrerupți de niște apariții fantomatice tot mai prezente, care le propun un model de eficientizare a timpului și renunțarea la povești și joacă.
 
Nenumărate aplicații și gadget-uri ne preiau în numele eficienței sau al productivității tot mai mult din sarcini, ne organizează modul de lucru, de viață, de interacțiune socială, facilitează până și meditația. Ecranele ne fură ore întregi în scroll-uri, oferind mirajul prieteniei, iubirii, comunității, importanței, în timp scurt și cu efort minim. Trăim cu obsesia bunăstării  și a consumului în viteză, în timp ce ridicăm munți de gunoaie printre cei naturali. Integrăm plasticul până și în organismele noastre. Ne poluăm interior la fel cum poluăm natura.
 
„Momo" e despre regăsirea de sine prin poveste. Condusă de constelația Casiopeea spre strada Nicicând, fetița Momo descoperă sursa timpului în casa Niciunde, acasă la Maestrul Ora, și înțelege că timpul nu e linear ci ciclic, și că realitățile au loc concomitent. Fiecare om are acces și poate trăi oricând (într-)un timp interior care deschide o sumedenie de reflexii în povești. Trecem printr-o serie de crize în care spectacolele par aproape o aroganță, și apar și dispar de pe scenă la o bătaie din gene. „Momo" e un spectacol tributar teatrului și poveștilor, cu credința că vor continua, în orice formă ar lua-o, să ne alunge frica de moarte." (Diana Dragoș)
 
 
Vârsta recomandată: 12 +
 
Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6, telefon: 0261712106 | 0786538580
 
Bilete online: https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2201 
 
 
 
 
MOMO
 
adaptare după Michael Ende
 
Regia: Diana Dragoș
 
Scenografia: Anda Pop
 
Animații: Maria Brudașcă
 
Muzica originală: danaga
 
Traducerea: Yvette Davidescu
 
Asistent regie: Cosmin Adrian
 
Distribuția:
 
Momo - Roxana Fânață
 
Gigi/Ora tânăr - Andrei Gîjulete
 
Beppo/Ora bătrân - Ciprian Vultur
 
Oamenii cenușii - Cătălin Mares
 
Casiopeea - Crina Andriucă
 
Nino - Tibor Székely
 
Liliana – Anette Marka
 
Fussi - Bianco Erdei
 
Nicola - Cristian But

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii