În 2024, există un om în România care trăiește singur în tot satul. Restul locuitorilor au plecat sau au decedat, dar el are, în continuare, grijă de casa lui și de casele celorlalți.
În 2024, în România, trăiesc oameni care par că nu au luat contact cu modul de viață din secolul XXI.
“Ceilalți e diferit față de performance-urile semnate de Bălan, e un spectacol de text care se păstrează dinamic, se formează pe un joc de planuri diverse ce se modifică frecvent, într-un loop continuu, de la scurte inserții cu bătrâni locuitori ai satelor părăsite, apoi copii care tranzitează, voit sau nu, aceste două lumi, autorități publice care au în subordine aşezări depopulate, reporteri, politicieni, emisiuni televizate în care penibilul e la rang de știre, într-o manieră pe alocuri (tragi)comică. Registrul se schimbă melancolic spre vremuri trecute și spre locuitorii care se încăpăţânează să nu-şi părăsească satul unde s-au născut şi au crescut”. (Carmen Tarniceru în revista Vestul Dramatic )
Spectacolul a avut premiera în 21 iunie 2025, la Teatrul Masca din București – coproducător și partener în proiect.
A fost selectat în competiția Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2025.
Robert Bălan a câștigat Premiul pentru cea mai bună regie, iar actorul Laurențiu Bănescu a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor, ex aequo.
După reprezentațiile din Cluj-Napoca (Reactor de Creație și Experiment), Timișoara (Teatrul Basca) și prezența la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2025, Ceilalți pleacă în turneu național, în cadrul proiectului ”Singuri acasă”, produs de Asociația Art No More și co-finanțat de AFCN.
Spectacolul va fi prezentat în teatre din Satu Mare, Târgu Mureș, Târgu Lăpuș, Sibiu, Câmpulung Muscel, Sfântu Gheorghe și Focșani.
CEILALȚI vă așteaptă sâmbătă 23 mai, de la ora 19.00, la Teatrul de Nord Satu Mare – Sala Studio.
Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilete sau online la https://teatruldenord.biletmaster.ro/ron/Event/41006101/CEILALTI ____________________________________________________________________________________
Având ca punct de plecare reportajele despre oamenii și satele de munte din România, publicate de scriitorul Matei Florian în revista Formula As, Asociația Art No More a inițiat proiectul de teatru independent CEILALȚI.
Pentru unii oameni, firescul înseamnă și astăzi prezența zilnică și curajoasă într-o cu totul alt fel de Realitate decât cea pe care o știm. Pentru acești câțiva, Natura este parte normală a existenței pe pământ, fixând ritmul de viață al unei umanități fără laptop, supermarket, card bancar și terapie. Pentru câțiva - pe care i-am numit Ceilalți - acest univers natural reprezintă Lumea Întreagă.
Matei Florian, cunoscut ca scriitor de proză și jurnalist, este la prima colaborare în domeniul dramaturgiei. Regizorul Robert Bălan, inițiatorul proiectului, este la primul spectacol al cărui text este bazat pe articole de presă.
Actorii Adrian Anghel, Cristina Toma, Corina Ciontu, Laurențiu Bănescu și Rolando Matsangos întruchipează personajele insolite ale acestei lumi pe cale de dispariție.
Scenografia spectacolului, minimalistă, dar expresivă și adesea comică, este realizată de Maria Nicola.
Petre Fall, documentaristul proiectului, creează ilustrația video a spectacolului.
Aceasta încorporează imagini de o frumusețe extraordinară din albumul Nimeni acasă realizat de fotograful Mircea Struțeanu.
Puteți viziona secvențe din spectacol accesând linkurile:
Acolo unde se termină asfaltul și discursurile despre neam, glie și datini, încep ei. Ceilalți.