davis banner

Aseară, în jurul orelor 23.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Biroul de Ordine Publică au fost sesizați de către un tânăr de 20 de ani, domiciliat în municipiul Carei, despre faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi fost agresat fizic de către o rudă de-ale sale.

Luni, 9 ianuarie, în jurul orelor 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control a traficului pe raza localității, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani.

În această seară, în jurul orei 20:00 Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la o persoană care nu a mai răspuns de mai mult timp din municipiul Carei.

Astăzi, ministrul Cseke Attila a semnat 72 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul primului apel de proiecte pentru componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Aseară, în jurul orelor 20.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul Rutier au efectuat semnale de oprire unui autoturism, condus de către un tânăr, 23 de ani, domiciliat în Carei.

Aseară, în jurul orelor 19.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că în incinta unei societăți comerciale situate în municipiul Carei o persoană ar fi provocat pagube unui aparat de jocuri electronice.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei - Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului, au efectuat semnale de oprire unui bărbat, 54 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu de vehicule.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au fost sesizați ieri de către un bărbat de 43 de ani, din localitatea Sanislău, despre faptul că o persoană ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului său fără drept și ar fi provocat pagube.

Cu ocazia Zilei de 25 Octombrie, Direcția de Cultură Carei organizează o nouă ediție a concursului de creație de poezie pentru elevii din clasele V-VIII, cu ocazia aniversării a 78 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ românesc, având ca subiect dragostea de țară și recunoștința față de eroii neamului.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii