Banner blato Livrare1 

Activităţile de documentare şi investigare efectuate de polițiștii sătmăreni sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au dus la  identificarea unui careian bănuit de comiterea a patru fapte de furt calificat și a uneia de  tentativă la furt calificat, din locuințe situate  pe raza municipiului Carei.

Un număr de 38 de copii cu deficiențe mintale și sindrom Down vor merge la școală din acest an, în Carei. Aici a fost înființat un centru cu 5 clase pentru școlarii din ciclul primar și gimnazial, cu predare în limbile română și maghiară.

Formația Yesterdays din Carei invită sătmărenii la un concert acustic la Teatrul Municipal Carei. Concertul va avea loc joi, 10 octombrie 2019, de la ora 18.00.

Centrul cultural al municipiului Carei, în colaborare cu Cenaclul Afirmarea și Biblioteca Municipală Carei, organizează sâmbătă, 21 septembrie 2019, de la ora 17, în Sala Deak Endre a Centrului Cultural al municipiului Carei, o serată literar-muzicală, în cadrul căreia își vor prezenta creațiile, în limbile română și maghiară, poeți careieni și membrii Cenaclului Afirmarea din Satu Mare.

Sâmbătă, 21 septembrie, între orele 11.00 - 16.00, la Stadionul Victoria din Carei, va avea loc Festivalul Zmeielor.

Accidentul s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, pe strada Agoston din municipiul Carei. Femeia circula pe carosabil, deși în zonă este amenajată pistă pentru bicicliști.

În data de 6 octombrie 2019, duminică, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc proiecția filmului 80 de husari în limba maghiară.

Polițiștii careieni au depistat ieri, persoana bănuită că ar fi comis două fapte de furt calificat și două de tentativă la furt calificat, pe raza municipiului Carei.

Centrul Cultural al Municipiului Carei organizează cursuri de teatru pentru liceeni.

Direcția de Cultură a Municipiului Carei organizează marți, 10 septembrie 2019, începând cu ora 10.00, pe platoul din fața bustului lui Avram Iancu din municipiul Carei, un scurt moment comemorativ cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la trecerea în neființă a eroului național Avram Iancu.

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii