Banner blato Livrare1 
banner simple shop

În contextul actual al activităților în mediul online, Ministerul Educației a veni în sprijinul elevilor care nu au dispozitive electronice, astfel încât aceștia să poată participa, în mod optim, la procesul instructiv-educativ. 

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat, luni, deschiderea apelului de proiecte finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC) pentru cumpărarea tabletelor pentru elevi şi studenţi. Proiectele vor putea fi depuse până la 1 februarie.

Primăria Orașului Negrești-Oaș va aloca fonduri pentru achiziționarea de laptopuri sau tablete pentru ca elevii negreșteni care nu dispun de dispozitive electronice să poată urma cursurile online.

Prefectul Radu Bud a avut azi o întâlnire cu inspectorul școlar general Călin Durla privind modul de desfășurare a activității educative în această perioadă și a luat decizia de a sprijini inițiativa Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare privind dotarea elevilor cu mijloace de comunicare (tablete), necesare pentru accesarea platformelor electronice de învățare (e-learning).

Primăria Municipiului Satu Mare va aloca fonduri destinate elevilor care nu au la dispoziție tablete sau calculatoare, pentru a urma cursurile online.

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii