banner draxkmaier satu mare

Românii care merg în Ungaria trebuie să intre în carantină

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea coronavirusulu, în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a anunţat, astăzi, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează Reuters şi Magyar Hirlap.

Conform noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor "galbenă" şi "roşie", vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, a explicat Gergely Gulyas.

Acelaşi reguli se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări "galbene", în timp ce intrarea cetăţenilor străini venind din ţări "roşii" va fi interzisă.

Din categoria "roşie" fac parte în acest moment Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria "galbenă" se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia, România şi Marea Britanie.

Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină, pe care o pot părăsi doar după două teste negative efectuate la interval de 48 de ore.

Potrivit Reuters, restricțiile nu se aplică celor care sunt în tranzit, transporturilor de marfă, călătoriile oficiale, dar și în aceste cazuri se pot efectua controale de sănătate. 

Croaţia, stat membru al UE, face parte deocamdată din categoria "verde", a precizat responsabilul ungar.

 

Lasă un comentariu

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii