Banner blato Livrare1 

Somați cu focuri de armă! Contrabandiști de țigări, dintre care unul minor, prinși de polițiști

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Doi cetăţeni din județul Satu Mare sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Ieri, 31 martie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

 

Astfel, în jurul orei 06.00, colegii noştri au observat, la aproximativ 1.000 de metri de la linia de frontieră spre interior, pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase îndreptându-se  spre un imobil abandonat, pentru a le depozita.

 

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce. În urma acțiunii, au fost reținuţi doi cetăţeni români, în vârstă de 15, respectiv 35 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Satu Mare, care au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări. De asemenea, în zonă au fost descoperite 18 colete cu țigări, de proveniență Duty-Free. În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin 12.500 pachete țigarete în valoare de 146.250 lei.

 

În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

De asemenea, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasă un comentariu

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii