Imprimă această pagină

Fast Food din Satu Mare amendat cu 10.000 lei de inspectorii DSVSA 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un Fast Food din municipiul Satu Mare a fost amendat cu 10.000 de lei de către inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), pentru comercializarea produselor alimentare în spații necorespunzătoare și neaprobate sanitar veterinar.

În urma celor aproape 100 acțiuni de control efectuate în această săptămână, inspectorii DSVSA au mai aplicat o amendă contravențională în valoare de 1.200 lei unui magazin alimentar din localitatea Cuța (pentru nerespectarea condițiilor de igienă în spațiile de depozitare și comercializare a produselor alimentare), respectiv 11 avertismente unor producători particulari din Piețele Agroalimentare, Mare – 3, Someș – 3, Mică – 2 din Satu – Mare și Piața Carei – 2, Piața Negrești Oaș – 1. De asemenea, a fost pusă sub sechestru/reținere oficială cantitatea de 3,7 kg produse alimentare în valoare de 87 lei, produse care au fost dirijate spre incinerare într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii