alegeri locale 2024 pnl adrian cozma 
alegeri locale psd satu mare varianta2
banner udmr alegeri locale 2024 smnews

Automarfar încărcat cu peste 13 tone de articole second-hand, oprit la vama Petea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 13.000 kilograme de articole second-hand provenite din Belgia. 

În data de 23 septembrie a.c., la ora 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, din județul Galați. 
Bărbatul conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România, în care transporta articole second-hand (îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente) provenite din Belgia pentru o asociație din judeţul Suceava.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate - în total 13.073 kilograme - nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul  maghiar.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii