Imprimă această pagină

Hală cu cereale din Ghirișa cuprinsă de flăcări

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În aceste momente pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare a cerealelor din localitatea Ghirișa.

La fața locului au fost dislocate trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. În sprijin a fost solicitat și o autospecială cu 10.000 de litri de apă de la Detașamentul Carei. De asemenea, au fost anunțate și acționează în cooperare Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ardud, precum și echipaje din cadrul SVSU Beltiug și Acâș.

Intervenția este în dinamică, echipajele acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării acestuia.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii