Intervenție în desfășurare în localitatea Dorolț, unde a fost semnalată o posibilă persoană înecată într-o baltă.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare: o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor. Pentru efectuarea căutărilor este utilizată și o barcă de salvare.
La intervenție participă 9 cadre militare.
În urma operațiunilor de căutare desfășurate în zona indicată, echipajele de intervenție au identificat și extras din apă o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 44 de ani.
Din nefericire, victima a fost găsită fără semne vitale, decesul fiind constatat la fața locului.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.