Pompierii militari din cadrul Detașamentului Carei intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o presă de balotat, între localitățile Marna și Ciumești.
La locul solicitării a fost mobilizată inițial o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu cinci cadre militare, fiind alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ciumești.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul s-a propagat și la vegetația uscată din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ 3 hectare. Pentru gestionarea eficientă a situației, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă o autospecială de stingere și 3 cadre militare.
Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru împiedicarea propagării flăcărilor către suprafețele învecinate.
Misiunea este în dinamică.