La data de 8 august a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe varianta de ocolire a municipiului Satu Mare- DN 19H, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat.
***
La data de 10 august a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Susanii de Jos din localitatea Turț.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din localitatea Turț, în timp ce conducea un vehicul pentru teren variat (ATV) ar fi acroșat un autoturism care se afla parcat, ulterior intrând în gardul unui imobil.
Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La aceeași dată, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Tineretului, din localitatea Apa, au oprit un autoturism, condus de către un bărbat de 43 de ani, din localitatea Someșeni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




