Banner blato Livrare1 
banner simple shop

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au depistat, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 14 cetățeni din Siria și unul din Irak, solicitanţi de azil în România, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Volkswagen Passat, căutat de autoritățile din Germania, a cărui valoare se ridică la aproximativ 19.000 lei.

În această săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II, Giurgiu, Turnu Măgurele şi Petea au depistat trei cetăţeni români și un englez care s-au prezentat la controlul de frontieră la volanul unor autoturisme căutate de autorităţile din Marea Britanie și Franța.

Poliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat patru cetăţeni străini din Egipt, Algeria și Libia care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În perioada sărbătorilor de iarnă şi în primele zile ale anului 2020, traficul prin punctele de trecere a frontierei a înregistrat creșteri faţă de o perioadă normală, sens în care Poliţia de Frontieră Române a dispus măsuri, în acord inclusiv cu Codul Frontierelor Schengen, pentru fluidizarea traficului, nefiind înregistrate blocaje sau timpi mari de aşteptare în punctele de trecere a frontierei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat șapte cetăţeni străini din Maroc și Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat șapte cetăţeni străini din Maroc și Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului PF Berveni, au depistat doi tineri algerieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători ai Sectorului PF Berveni, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrătorii Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare și ai Sectorului PF Berveni, au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii