Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului este despre Lumină, despre inimi care simt și se înaltă prin fapte bune la Cer, este despre iubire, sacrificiu, renaștere.

Un bărbat, de 30 de ani, a fost depistat de polițiști sub influența băuturilor alcoolice la volanul unui autoturism și fără permis de conducere.

430 de polițiști, aproape 300 de intervenții la evenimente, peste 260 de sancțiuni contravenționale, acesta este bilanțul activităților desfășurate în minivacanța de Revelion, în urma căruia putem constata o creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.

Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, este timpul darurilor, al copilăriei revenite şi al speranţelor împlinite. Este sărbătoarea inimii deschise. E cea mai frumoasă perioadă din an, e luna magică. E luna când toți îl merită pe Moș Crăciun.

În anul 2018 au fost sancționați disciplinar doi polițiști, potrivit datelor transmise pentru Satu Mare News de conducerea IPJ Satu Mare.

Molnar Ludovic și Morar Vasile, polițiștii ce l-au prin pe criminalul dublului asasinat din Satu Mare, au fost felicitați de către primarul Kereskenyi Gabor.

Peste 9 500 de pachete de țigări de proveniență Ucraina au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiști, ieri, 31 octombrie, în municipiul Satu Mare.

Poliţiştii sătmăreni au ridicat în vederea confiscării peste 150 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 17.000 de lei.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale în valoare de 81.600 de lei și au fost reținute 15 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

Urmărire în trafic pentru prinderea unui șofer beat. Totul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, pe străzile din Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii