Mai mult, documentul Prefecturii mai arată că sesizarea lui Govor, împreună cu actele anexate, a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru a analiza dacă faptele semnalate întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Astfel, Prefectura a solicitat verificări de la mai multe instituții, printre care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Inspectoratul Județean în Construcții, Direcția Arhitect Șef din cadrul Consiliului Județean, Direcția pentru Agricultură Județeană și Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice.
Din răspunsul transmis de Prefectură, reiese că verificările confirmă neregulile semnalate de deputatul Govor (vezi galeria foto).
Atât certificatul de urbanism cât și autorizația de construire au fost emise de Primăria Cămărzana în baza simplei posesii asupra terenurilor, nu a unui drept de proprietate. Inspectoratul Județean în Construcții a constatat însă că posesia, ca simplă stare de fapt, nu reprezintă un atribut al dreptului de proprietate și nu are semnificația dreptului de execuție a lucrărilor de construcții, ambele acte fiind astfel emise fără temei legal.
„Exact ce am spus eu, și asta au constatat deja instituțiile statului” - a afirmat Mircea Govor.
„Inspectoratul de Stat în Construcții consemnează că nu s-a cerut dovada existenței unei exploatații agricole și nici aviz de la APIA sau DSVSA, deși certificatul fusese emis în scopul construirii unei anexe de exploatație agricolă. Apoi, certificatul de urbanism a fost emis în lipsa unui drept real asupra imobilului. Adică ei erau numai în posesie și pe posesie și-au dat autorizațiile, ceea ce e în afara legii.
În urma controlului, autorizația de construcție a fost emisă în lipsa unui drept real asupra imobilului, deci asta spune Inspectoratul de Stat în Construcții. Autorizația a fost emisă în baza unui certificat de urbanism emis la rândul său cu nerespectarea prevederilor legale. Așadar, existau lucrările înaintea autorizațiilor. Exact ce am spus eu, și asta au constatat deja instituțiile statului. Este o situație consemnată de Inspectoratul Județean în Construcții și redată în răspuns oficial Instituției Prefectului”, a arătat Mircea Govor.



















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




