banner draxkmaier satu mare

Un tânăr din Ardud a fost surprins chiar de proprietarul apartamentului în timp ce îi escalada geamul locuinței. 

Patrula mixtă din cadrul Poliției Municipiului Carei a oprit pentru control în trafic, pe strada Octavian Goga, în municipiul Carei, un autoturism condus de către un bărbat, de 32 de ani, din Carei, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Octavian Goga, din municipiul Satu Mare, a avut loc un accident rutier.

Doi șoferi s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinși băuți la volan. 

Accident rutier provocat de un șofer de 22 de ani.

Aseară, în jurul orei 20.40, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Doba.

Un biciclist a fost lovit de o mașină, în această seară, pe strada Independenței din municipiu. Bărbatul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgență din cadrul Spitalului Județean Satu Mare.

Patrula mixtă din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, formată dintre un polițist și un jandarm, au depistat ieri, 16 septembrie a.c., în jurul orei  17.30, între localitățile Agriș și Micula, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Micula. 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au depistat aseară, pe raza localității Cărășeu, un bărbat, de 41 de ani, din județul Brașov, care se afla la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice. 

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii