davis banner

Un bărbat, de 60 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un imobil. 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu cei din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au depistat și reținut azi un bărbat de 30 de ani, din comuna Vama, pe numele căruia a fost emis un Mandat European de Arestare emis de către autoritățile din Austria. 

Ieri, 17 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Negrești Oaș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ciuperceni, având permisul de conducere reținut.  

Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul nr. 11, desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în unitățile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cursuri cu frecvenţă, după cum urmează: 

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră desfășoară în continuare activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 12-14 februarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 230 de sancțiuni contravenționale. 

Sâmbătă. 6 februarie a.c., în jurul orei 01.00, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, au depistat un tânăr, de 24 de ani, din județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Oar, având permisul de conducere reținut.  

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră desfășoară în continuare activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Subprefectul Altfatter Tamás a participat astăzi la ședința de prezentare a raportului de activitate a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare pe anul 2020, prezentat de inspectorul șef al IPJ Satu Mare, chestor de poliție Sorin Stan, și desfășurată în sistem videoconferință în prezența chestorului de poliție Florentin Ion Bracea, împuternicit adjunct al Inspectorului General al Poliției Române. 

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și-a prezentat astăzi raportul de activitate pe anul 2020. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii