Imprimă această pagină

Evoluţie foarte bună pentru karateka de la CSM Satu Mare la Campionatul European din Belgia

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Zilele a doua şi a treia (vineri, 5, respectiv sâmbătă, 6 iunie) ale Campionatului European de karate pentru copii, cadeţi şi juniori din Belgia,
au adus noi rezultate spectaculoase pentru delegaţia sătmăreană. Turneul european se desfăşoară în perioada 4-8 iunie, în localitatea belgiană Herstal. La Campionatul European, CSM Satu Mare participă cu 12 sportivi.
Vineri, Paula Ulici de la CSM Satu Mare a câştigat aurul la Kumite feminin (11-12) ani, iar Denis Burya a cucerit argintul la Kumite masculin (11-12 ani).
Sâmbătă, primul rezultat important a fost cel obţinut de Rybana Lazin, care s-a calificat în finala de cadeţi l individual feminin, după ce joi şi-a croit drum spre finală împreună cu echipa.
Continuând traseul spectaculos, Daiana Vancsa s-a calificat în finala cadeţi II individual feminin, după un meci de infarct cu o revenire incredibilă, fiind condusă cu 3-0. Karateka de la CSM Satu Mare revine şi îşi surclasează adversara cu 6-3.
Ca o copie la indigo al meciului Daianei, cel mai titrat sportiv sătmărean, Răzvan Tinca, ajunge în semifinală, reuşită care prefigurează lupta pentru aurul la cadeţi masculin (70 kg). Acesta a fost condus tot cu 3-0. În clipa în care masa centrală de arbitraj a anunţat ultimele 30 de secunde, s-a „dezlănţuit uraganul” Răzvan Tinca. În zece secunde a încheiat meciul cu două lovituri spectaculoase de picior în capul adversarului, iar în final, pe contra, cu o lovitură de pumn la nivelul abdomenului.
Vedetele primei zile de concurs, Alin Rîşnoveanu şi Patrik Burya, au intrat în finala la echipe rotativ şi vor lupta azi, 7 iunie pentru aur.
La Kumite individual (+75 kg) ziua de concurs a delegaţiei sătmărene s-a încheiat magistral. Burya şi Rîşnoveanu vor lupta în finala de Kumite la 75 kg.
Burya, a ajuns în finală după ce a eliminat trei sportivi din Anglia, Italia, respectiv România, iar Alin Rîşnoveanu a învins trei karateka din Polonia, Slovacia şi Ungaria.
Cele opt finale ale sătmărenilor se desfăşoară în cursul acestei zile.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii