Imprimă această pagină

Avertizări de vânt puternic până vineri seara. Ploi și furtuni până sâmbătă

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de vreme rea. 

Vor fi vijelii până cel puțin vineri seara și vor fi ploi și condiții de instabilitate atmosferică până sâmbătă seara.

În intervalul menționat vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.

Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.

Pe parcursul zilei de joi (13 martie) vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50-60 km/h, iar local de 65-70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii.

În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90-110 km/h.

În județele Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului. În general rafalele vor fi de 70-85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h.

În noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a zonei montane, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 70-80 km/h.

În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 km/h și izolat de 70 km/h.

La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80-110 km/h.

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii