La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de astăzi, 1.023.630.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 2.890 de unități administrativ-teritoriale.

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de aproape 190 milioane de lei pentru 66 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea a 42 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe.

În ședința de azi a Guvernului, pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) - Oar (Graniţa Româno - Ungară - Drum Expres M49 Ungaria)", judeţul Satu Mare.

Executivul a aprobat acordarea de stimulente financiare absolvenților clasei a VIII-a care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul național de bacalaureat din sesiunea din vară.

Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând.

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri, 7 septembrie, o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova în contextul conflictului armat din Ucraina.

Guvernul a aprobat în ședința de Guvern de astăzi un program social de interes naţional de susținere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalităţii.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat miercuri, 17 august, prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie. 

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi adoptarea unei Ordonanțe de Urgență prin care va fi alocat un miliard de euro către Primării și IMM-uri pentru eficienţă energetică şi producţia de energie verde.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a prezentat astăzi schema de compensare a prețurilor la carburanți. Soluția de compensare este o sumă fixă de 50 de bani care ”se va aplica direct la pompă”.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii