În urma unei sesizări primite de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, polițiștii locali au desfășurat o acțiune specifică pentru combaterea fenomenului de exploatare a minorilor prin cerșetorie.

Poliția Locală Satu Mare a intervenit rapid luni seara, în 25 august, pentru a împiedica escaladarea unui scandal violent și a restabili liniștea publică pe strada Dunării din municipiu.

Un grup de colindători din Diosig a fost amendat de polițiștii locali din Satu Mare pentru tulburarea liniștii publice. 

Potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Senat, proprietarii de mașini ar putea fi obligați să transmită informații despre identitatea șoferilor, în cazul în care le împrumută, nu doar la solicitarea poliției rutiere, așa cum e în prezent, ci și a Poliției Locale.

Peste 260 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai Ministerului Transportului, au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale, piețe și terase, la unități de alimentație publică și în zone cu aflux ridicat de persoane, precum și în mijloacele de transport în comun.

Polițiștii locali din Satu Mare au depistat azi în Piața Someș doi vânzători ambulanți care comercializau parfurmuri fără autorizație și fără acte de proveniență. 

Începând de marți, 17 decembrie, 20 de camere audio-video de tip „body cam” au intrat în dotarea Poliției locale Satu Mare.

Polițiștii locali din Satu Mare au amendat doi tineri care făceau drifturi și curse ilegale de mașini în zona Parcul Industrial. 

Un cal a fost surprins la plimbare prin centrul municipiului Satu Mare.

De ani de zile, părinţii care îşi scot copiii în parcul din fața Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean se confruntă cu aceeaşi problemă: oamenii străzii.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii