Sistemul a fost introdus etapizat, începând cu data de 12 octombrie 2025, prin extindere graduală în punctele de trecere, acesta urmând să fie operaţionalizat la nivelul întregii frontiere externe a României, asigurând aplicarea unitară și eficientă a procedurilor de control.

Două persoane au fost arestate preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.

12 amenzi contravenționale și un dosar penal întocmit pe timpul acțiunilor care au avut loc zilele trecute în proximitatea fostelor puncte de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria. 

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals, pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

Polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat pe parcursul acestei săptămâni acțiuni pentru verificarea respectării legislației de către participanții la traficul transfrontalier. În colaborare cu celelalte structuri din județ cu atribuții în domeniul siguranței naționale, aceștia își continuă misiunile de menținere a ordinii și liniștii publice în zona de competență.

Două persoane au fost arestate preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a recepționat opt ATV-uri moderne, achiziționate în cadrul proiectului transfrontalier ROUA00089 - Olymp - Supravegherea frontierelor pe terenuri înalte, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021–2027.

În cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră sătmăreni au continuat acțiunile de verificare a respectării legislației de către participanții la traficul transfrontalier.

În cursul zilei de marți, 20 ianuarie, polițiștii de frontieră sătmăreni au continuat acțiunile de verificare a respectării legislației de către participanții la traficul transfrontalier. Acțiunile au fost realizate în cooperare cu autoritățile de frontieră maghiare, având ca scop asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică în zona de competență.

Începând de astăzi, 09 ianuarie a.c., Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei Foeni și Vălcani (jud. Timiș), Porțile de Fier I (jud. Mehedinți), Rădăuți-Prut (jud. Botoșani) și Siret (jud. Suceava) ca parte a extinderii etapizate realizate la nivel național după activarea sistemului în România.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii