Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 23:30 polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tășnad au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 191, în localitatea Cean.

La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Carei, au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 37 de ani, din localitatea Căpleni, cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Cimitirului din localitatea Căpleni.

La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, doi bărbați, de 43 și 44 de ani, ambii din municipiul Oradea, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, din cupiură de 500 de euro contrafăcuți, precum și 1.000 de franci elvețieni contrafăcuți.

Polițiștii și procurorii desfășoară, luni, 8 iunie, 154 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii JUPITER. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, zilele trecute, doi cetățeni români care erau căutați de autoritățile din țara noastră pentru executarea unor măsuri dispuse de instanțe.

La data de 8 iunie a.c, ora 09:42, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier la trecere la nivel cu calea ferată, de pe strada Râtu Mare, din municipiul Satu Mare.

În această dimineață, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru gestionarea efectelor unui accident feroviar produs în Balta Blondă, unde o autoutilitară a fost surprinsă și lovită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line 277

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii