Reprezentanții Direcției de Cultură a Municipiului Carei au schimbat fotografiile și poeziile din Stațiile de autobuz din municipiul Carei, acțiune desfășurată în cadrul proiectului „Minutul de cultură”, care a debutat în luna februarie a acestui an.
Biblioteca Județeană Satu Mare organizează în perioada 6-10 aprilie, o serie de activități menite să susțină Programul național "Școala altfel: Să știi mai multe să fii mai bun", inițiat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare are în pregătire pentru luna aprilie o paletă diversificată de cursuri în câteva meserii.
Direcția de Învățământ și Sănătate împreună cu Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei organizează în perioada 7-9 aprilie 2015, în cadrul „Săptămânii Meseriilor”, Târgul educațional al meseriilor.
În perioada 16 martie - 17 aprilie, Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare desfășoară o nouă acţiune de colectare de haine, intitulată anul acesta „Haine vechi, șanse noi pentru donare!”.
Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare începe evaluarea populațiilor de carnivore din județ, căutând urși bruni, lupi, râși şi pisici sălbatice.
Miercuri, 1 aprilie 2015, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi a avut loc Concertul cameral - Ludwig van Beethoven, susținut de Trio Universitas.
Ca în fiecare an, premergător Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare a organizat azi, în Poligonul din localitatea Moftin, o competiție sportivă destinată jurnaliștilor sătmăreni, denumită CUPA PRESEI LA TIR 2015.
Instituția Prefectului informează sătmărenii că programul de lucru cu publicul
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Satu Mare au ridicat 500 de grame de cannabis de la doi cetăţeni străini.
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in
/home/smnews/public_html/templates/headline/html/com_k2/templates/default/user.php on line
277