Cu profundă durere și regret, am primit vestea trecerii din această lume a lui Cătălin Korodi, președintele organizației locale PSD Sătmărel. 

12 localități din județul Satu Mare amenajează centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Investiții totale de 50 de milioane de lei prin PNRR.  

Astăzi omagiem 175 ani de la nașterea poetului nostru național Mihai Eminescu. De asemenea, de 15 ani sărbătorim și Ziua Culturii Naționale. 

Parchetul General anunţă că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. 

Miercuri, 15 ianuarie 2025, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și al aniversării a 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, reprezentanți ai PSD au participat la manifestările dedicate acestor importante momente din calendarul cultural românesc.

Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai.

Astăzi sărbătorim Boboteaza, ziua în care cerurile s-au deschis, iar Duhul Sfânt s-a coborât peste apele Iordanului.

Acum, la începutul unui nou an, fiecare dintre noi trebuie să își facă o evaluare a ceea ce a fost bun și rău în viața sa, ce a învățat și ce a pierdut în anul care a trecut și ce va face, mai bun, în anul în care tocmai am pășit. 

Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor a transmis un mesaj de Anul Nou tuturor sătmărenilor.

Deputatul Magyar Loránd și senatorul Turos Loránd au fost aleși în funcții de conducere ale Camerei Deputaților și Senatului, consolidând reprezentarea sătmărenilor în Parlament.

Comunele Doba și Vama din județul Satu Mare beneficiază de o nouă finanțare nerambursabilă, prin Fondul pentru Modernizare, Autoritate Contractantă fiind Ministerul Energiei.

Toţi cei 16 membri propuşi să facă parte din noul Guvern au primit luni aviz favorabil după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului și vor depune jurământul la Palatul Cotroceni.

Marcel Ciolacu a fost desemnat luni în funcția de premier al coaliției PSD-PNL-UDMR.

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a fost ales luni, în funcţia de preşedinte al Senatului.

Deputatul PSD Mircea Govor ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților și membru al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și Industrie Alimentară.

Fostul președinte al Partidului Național Libera, Crin Antonescu este varianta comună agreată de liderii partidelor din coaliția PSD-PNL-UDMR în privința candidatului la alegerile prezidențiale, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, la începutul celui de-al doilea mandat de deputat. Azi a depus jurământul de credință. 

Sâmbătă, 21 decembrie 2024, Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a depus jurământul de credință în calitate de deputat în Parlamentul României.

Crăciunul este despre a împărtăși mai mult decât daruri – este despre a oferi speranță, căldură și grijă. 

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii