O nouă investiție în județul Satu Mare în valoare de peste 30 de milioane de euro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Universal Alloy Corporation Europe SRL, membră a Grupului Montana Aerospace AG alături de Alu Menziken SRL, dezvoltă un proiect de investiție într-o facilitate de extrudare a aluminiului pentru fabricarea de componente în domeniul construcției de avioane, în imediata vecinătate a actualei fabrici din  Medieșu-Aurit a grupului.  

Prefectul Altfatter Tamás a mediat astăzi o întâlnire a conducerii companiei cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, pentru a se agrea un calendar de reglementare a obiectivului în acord cu strategia de investiție și cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul protecției mediului. 

Proiectul reprezintă o investiție de peste 30 milioane de euro, care alături de fabrica de turnare a aluminiului aflată deja în funcțiune, aduce  județului Satu Mare 120 de noi locuri de muncă, investiție susținută de Guvernul României printr-o schemă de ajutor de stat. 

La întâlnire au participat subprefectul Radu Bud și vicepresedintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus  iar  din partea  grupului Montana Aerospace AG   Daniel Vărzaru, reprezentant legal și Alexandru  Diboș, public affairs&CSR manager, alături de reprezentanții companiei de consultanță.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii