Răzvan Burleanu, prezent la inaugurarea Bazei Sportive Dinamo

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În această după-amiază, în prezența președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, și a reprezentanților Liceului cu Program Sportiv, a fost inaugurată Baza Sportivă ”Dinamo”. 

La inaugurarea bazei sportive, care a fost realizată din fonduri de la bugetul municipiului Satu Mare și în parteneriat cu Federația Română de Fotbal au mai participat secretarul general al FRF Gabriel Bodescu, președintele AJF Satu Mare, Szilágyi Ștefan, deputatul Magyar Lorand, city-managerul municipiului Satu Mare, Masculic Csaba, directorul CSM Satu Mare, Muresan Istvan, antrenorul echipei de fotbal din cadrul CSM Satu Mare, Zoltan Ritli, precum precum și o grupă de fotbaliști de la LPS Satu Mare.

”Cupa Satelor face parte dintr-o inițiativă a noastră pentru a pune o anumită presiune de autoritățile locale de a se implica mai mult în ceea ce privește investițiile la nivel de infrastructură mai ales într-un context care ține de o anumită oportunitate. Astăzi putem spune cu fermitate că avem cel mai mare număr de copii care joacă fotbal de după revoluție. Dar, din păcate, nu avem aceeași intra structură pe care o aveam înainte de revoluție și atunci ține de noi, Federație și autorități locale să punem umărul în acest proiect de infrastructură.

În ultimii trei ani de zile am reușit să contribuim la nu mai puțin de 10 terenuri de acest tip în toată țara, iar ceea ce ne bucură cel mai mult este că Compania Națională de Investiții din subordinea Ministerului Dezvoltării și-a asumat un proiect mult mai amplu de a investi în 100 de baze sportive în următorii ani și n-am dori ca peste un an sau poate ai doi ani de zile să revenim la Satu Mare, iar Satu Mare să intre din nou pe această hartă a acestui proiect investițional, la fel cum ne-am dori și o altă localitate, respectiv Carei” -  a declarat Burleanu.

Baza Sportivă ”Dinamo” cuprinde un teren de fotbal cu gazon sintetic, cu dimensiunile de 100 x 60 m, aceste dimensiuni fiind acceptate şi pentru desfăşurarea competițiilor oficiale și a unor meciuri de cat. B şi C.  Proiectul a presupus și amenajarea unei ”piste de atletism” din material tartan, a unei  gropi cu nisip pentru săritura în lungime, precum și montarea unui sistem complet pentru iluminarea nocturnă a terenului, cu 4 stâlpi de 20 m înălțime, cu reflectoare şi sisteme paratrăsnet, precum și a tribunei ce cuprinde 200 de locuri. Totodată, au fost renovate vestiarele, a fost instalată o tabelă de marcaj și au fost amenajate terenuri de baschet și mini-fotbal.

”Este o bază sportivă unică în nord-vestul țării și va veni în sprijinul multor echipe care în timpul sezonului rece sunt nevoite să plece în Ungaria pentru antrenamente. Această bază sportivă va fi deschisă atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru cei care vor să practice sportul de masă”, a declarat primarul Kereskényi Gábor. 

Primăria Municipiului Satu Mare a investit 3.000.000 lei din bugetul local pentru modernizarea bazei sportive ,”Dinamo”. Federația Română de Fotbal a fost partenerul Primăriei în acest proiect prin contribuția avută la amplasarea gazonului sintetic. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii