Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Program special pentru eliberarea cărților de identitate

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Primăria Municipiului Satu Mare anunță că programul de activitate la direcțiile și serviciile din cadrul instituției este modificat în perioada 15-17 august.

Astfel, în 15 august, insitutția nu va avea program de lucru cu publicul.

În data de 16 august, pentru a veni în sprijinul persoanelor care s-au întors în această perioadă din străinătate, Direcția de Evidență a Persoanelor și Serviciul de Stare Civilă va avea program cu publicul în intervalul orar 9.00 -16.30. Pentru evitarea aglomerației, rugăm cetățenii să își facă din timp programarea online.

Se vor putea prelua cereri atât pentru reînnoirea actelor de identitate, cât și pe linia de stare civilă, însă nu vor putea fi preluate cererile pentru eliberarea actelor în regim de urgență.

Taxele necesare pentru eliberarea actelor pot fi achitate la casieriile D.I.T.L. situate la etajul IV al Complexului Comercial Someșul.
Primăria Municipiului Satu Mare și instituțiile din subordine își vor relua activitatea începând de luni, 19 august.

Lasă un comentariu

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kardio club iunie 2019

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii