Casa Județeană de Pensii așteaptă Certificatele de viață ale pensionarilor stabiliți în străinătate

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Casa Județeană de Pensii Satu Mare  aduce la cunoștința pensionarilor stabiliți în străinătate, care nu au transmis în acest an Certificatul de viață,  să îl transmită  de urgență  CJP, pe e-mail, în această săptămână pentru continuitatea transmiterii pensiilor lor.     

Precizăm faptul că, acest formular care atestă că sunt în viață, trebuie transmis până la sfârsitul lunii martie, deci mai au câteva zile de transmitere, precizează directorul Casei Județene de Pensii Satu Mare, Cristian Soponoș. Totodată, aceștia au fost înștiințați în scris asupra acestui fapt și la ultima comunicare a formularului de către instituția noastră, când s-au transmis peste 3000 de formulare, fiind înștiințați și pe site-ul instituției  www.cjpsm.ro, precizează directorul executiv al instituției.  

Certificatul de viață se utilizează exclusiv în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi bancare din străinătate sau din România și nu au mandatari desemnați cu procură specială și care au obligația, conform procurii speciale, să anunțe casele de pensii din Romania despre orice schimbare survenită în ceea privește situația pensionarului (ex. deces, schimbare adresă de domiciliu etc.).

În situația în care pensionarul nu posedă un astfel de formular, el are posibilitatea de a-l descărca de pe site-ul instituției(www.cjpsm.ro),  în mai multe limbi străine, respectiv  în:   română - engleza;  română - germana;  română - franceza și română – maghiară, în vederea completării și returnării lor. Reamintim perioada de transmitere semestrială:

a) în perioada 1 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;

b) în perioada 1 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.

Certificatul de viață trebuie semnat, ștampilat și datat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă(medic de familie, notar, etc) după caz, respectiva autoritate certificând  faptul că pensionarul trăiește, deci instituția noastră îi poate transmite în continuare drepturile pe cont bancar. 

Certificatele de viață se pot transmite instituției noastre prin poștă sau prin transmitere electronică pe adresele  de e-mail ale instituției: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, a modificat modul de comunicare cu beneficiarii în cazul certificatelor de viață, instituția noastră nemaiavând obligația de a le transmite formulare. 

„În această etapă de transmitere 3245 de persoane au această obligație legală . Ca urmare, solicităm de urgență, până maxim în data de 31 martie a.c. transmiterea acestora”, a precizat directorul executiv al Casei de Pensii Satu Mare, Cristian Soponoș.

                                           

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii