Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu sprijinul E-on România, fiecare zi de marți, 13, indiferent de luna anului, este declarată Ziua Informării Preventive.
Activitățile ce au loc în această zi urmăresc informarea cât mai facilă și detaliată a cetățeanului, în ceea ce privește modul de reacție în fața riscurilor cotidiene, și familiarizarea acestuia cu regulile de comportament menite a-i proteja viața și bunurile.
De altfel, în cadrul activităților organizate pe parcursul întregului an de către Serviciul pregătire pentru intervenție și reziliența comunităților pompierii militari aduc la cunoștința populației informații despre pregătirea locuinței în caz de cutremur, măsurile privind pregătirea individuală și a familiei pentru a face față unui seism, comportamentul care trebuie adoptat pe durata și după producerea acestuia, precum și conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe.
Drept urmare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare va desfășura, o serie de activități pe parcursul zilei de marți, 13 mai 2025, derulate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”.
Acestea urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.
Dintre activitățile ce vor fi derulate de către pompierii sătmăreni, cu prilejul Zilei Informării Preventive, nu vor lipsi organizarea unor puncte de informare preventivă, atât în zonele marilor centre comerciale din municipiul Satu Mare, cât și la sediile tuturor subunităților din județ, unde porțile vor fi deschise pentru public, între orele 9:00-15:00.