Un bărbat, de 29 de ani, vinovat de producerea accidentului de pe strada Careiului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La data de 22 februarie, în jurul orei 07.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean, de 29 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism pe strada Careiului, dinspre localitatea Decebal, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed și acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de circulație prin încălcarea marcajului longitudinal dublu continuu care desparte cele două sensuri de circulație și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 35 de ani din județul Maramureș.

 

În urma coliziunii, autoutilitara a fost proiectată într-un stâlp din beton al rețelei de iluminat public stradal și într-un gard ornamental viu. 

 

În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală a unui bărbat, de 59 de ani, din județul Maramureș, pasager în autoutilitară.

 

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

 

Cercetările continuă în cauză în cadrul dosarului penal întocmit.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii