Bărbați cercetați pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.
La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 14.10, , polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, în localitatea Călinești-Oaș, au depistat un vehicul pentru teren variat (ATV), condus de către un bărbat de 60 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 9 februarie a.c, în jurul orei 15.10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tășnad, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Becheni.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 47 de ani, din localitatea Becheni, în timp ce conducea un tractor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staționat pe marginea părții carosabile.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, totodată tractorul condus de către bărbat nu figura ca fiind înregistrat/înmatriculat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În urma impactului , nu au existat victime omenești.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.