Astăzi, prefectul Altfatter Tamás a avut o întâlnire de lucru și informare la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare cu directorul executiv al instituției, Simona Derșidan.
Discuțiile s-au axat pe măsurile pasive (plăți ajutoare de șomaj) și măsurile active (reconversie profesională, formare profesională, stimularea integrării pe piața muncii a persoanelor din categorii vulnerabile) implementate de agenție.
„AJOFM Satu Mare este o instituție-cheie pentru piața muncii, care, prin politicile guvernamentale, stimulează accesul și integrarea în muncă a unui număr cât mai mare de persoane, fie prin ucenicie, fie prin angajare. De asemenea, agenția contribuie la creșterea atractivității locurilor de muncă prin acordarea de stimulente adresate domeniilor deficitare în ceea ce privește ocuparea.
În perioada următoare, dorim să apropiem instituția de beneficiari, de mediul de afaceri și de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Pe lângă Bursa Generală a Locurilor de Muncă din luna mai, vom organiza burse locale ale locurilor de muncă, în special în zonele județului cu o rată a șomajului mai mare. De asemenea, vom organiza în cel mai scurt timp o întâlnire aplicată cu mediul de afaceri pentru a informa potențialii beneficiari despre măsurile active destinate lor și angajaților, prin două proiecte naționale importante: „START – Investește în calificare pentru viitor” și „FORMACTIV – Formare și muncă activă”, care vor contribui la creșterea gradului de calificare a angajaților și la stimularea ocupării.
În ultima perioadă, AJOFM Satu Mare a făcut pași importanți în digitalizarea și accesibilizarea serviciilor, prin platforma PULS, care integrează toate serviciile dedicate clienților. Continuăm să dezvoltăm această direcție, având ca scop aducerea serviciilor publice mai aproape de beneficiari. Odată cu definitivarea legislației privind arhivarea electronică a documentelor, vom reuși să reducem și mai mult birocrația, în beneficiul tuturor” - prefect Altfatter Tamás.