Activități și surprize pentru copiii de toate vârstele: Municipiul Satu Mare celebrează Ziua Internațională a Copilului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Distracția continuă în municipiul Satu Mare și după Zilele Orașului! Luni, 1 iunie, începe festivalul copiilor. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, luni, 1 iunie, Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, alături de parteneri, organizează o serie de activități dedicate copiilor de toate vârstele. Se pregătesc și numeroase surprize.

Activitățile dedicate copiilor se vor desfășura pe platoul de evenimente din Pasajul Corneliu Coposu, respectiv în Piața Libertății, iar toți copiii vor avea parte de clipe de neuitat. În premieră, organizăm la Satu Mare concursul Street Games - o competiție de cursă cu obstacole cu 6 probe interactive. De asemenea, îi așteptăm pe cei mici, alături de cei mari, bineînțeles, la Concertul dedicat Zilei Internaționale a Copilului, pus în scenă de Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” în Piața 25 Octombrie.

Programul detaliat:

Scena mică/Pasajul Corneliu Coposu:

9.30 – Momente muzicale susținute de copiii Școlii de Arte Satu Mare

11.00 – Magicianul Cristian Guna – spectacol de magie pentru copii cu vârsta între 1 și 4 ani

12.00 – Magic Puppet - Micul Prinț - spectacol de teatru de păpuși, în limba română

13.00 – Spectacolul Huntrix – spectacol interactiv pentru copii, în limba română

14.00 – Naninski & Figaro – spectacol de circ interactiv pentru copii

15.00 – Sunete Bătătoare – spectacol interactiv de percuție, în limba maghiară

16.00 – Mario și Luigi Show – spectacol interactiv pentru copii, în limba română

Piața Libertății:

13:00–17:00 – Street Games - competiție de cursă cu obstacole cu probe interactive

Împărțiți pe trei categorii de vârstă (4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani), copiii vor putea aduna puncte în cele șase probe de îndemânare în aer liber. Rugăm participanții să își aducă și bicicleta cu ei, deoarece aceasta va fi necesară pe parcursul jocului.

Înscrierea se face online prin completarea formularului: https://forms.gle/MvcTtpCzMe3tpxhFA

Se pot înscrie maximum 100 de persoane.

Termen-limită pentru înscrieri: duminică, 31 mai, ora 20:00, în limita locurilor disponibile.

Partenerul nostru este Asociația Societatea Carpatină Ardeleană filiala Satu Mare.

Scena mare/Piața 25 Octombrie:

18.00 – Concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului – susținut de Filarmonica de Stat "Dinu Lipatti" Satu Mare alături de Corul de copii MT Creative Art Studio

Dirijor: Ştefan Novak, Dirijor cor: Pap Beáta

Participarea la toate evenimentele din program este gratuită.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii