Polițiștii locali au aplicat sute de amenzi în ultima lună a anului trecut

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
În luna decembrie 2017 s-au aplicat 776 sancţiuni contravenţionale din care 320 au fost cu avertisment şi 456 cu amendă în valoare totală de 125.130 lei,
din care:
• la HCL 33/2011 - privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar - gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare, au fost aplicate 175 sancţiuni contraveţionale din care 77 cu avertisment şi 98 cu amendă în valoare totală de 23.600 lei, în general pentru:
‒ neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în folosinţă exclusivă a acestuia, dacă acesta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari;
‒ ocuparea şi realizarea unor improvizaţii, depozitarea bunurilor sau materialelor de orice fel în spaţii comune ale imobilelor, fără acordul în scris al proprietarilor;
‒ ocuparea domeniului public cu orice fel de construcţii sau materiale, montarea schelelor sau macaralelor de construcţii, containerelor, montarea de mobilier, chioşcuri, corturi sau tonete pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, cu parcuri de distracţii şi altele, fără aprobarea Primăriei sau fără achitarea taxelor legale;
‒ deteriorarea mobilierului urban (bănci, coşuri, jardiniere, vaze, stâlpi,etc.), a cabinelor telefonice, a automatelor pentru vânzarea de tichete sau bilete, a spaţiilor de joacă pentru copii, a dotărilor din bazele sportive sau zonele de agrement, a împrejmuirilor destinate protejării spaţiilor verzi, a containerelor pentru deşeurile stradale, a panourilor cu reclame, a staţiilor de autobus, a chioşcurilor sau a altor dotări aflate pe domeniul public prin rupere, tăiere, lovire, călcare, aprindere, etc., sau prin înscrierea oricăror semne pe obiectele enumerate;
‒ modificarea poziţiei iniţiale a indicatoarelor de semnalizare rutieră;
‒ abandonarea deşeurilor şi a ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri publice sau pe orice terenuri virane de lângă căile de comunicaţie, aparţinând domeniului public sau privat al municipiului sau aflate în proprietate privată;
‒ depozitarea deşeurilor rezultate din activităţile economice sau din demolări de construcţii în sau lângă recipienţii amplasaţi pe platformele de precolectare ale deşeurilor menajere de pe domeniul public;
‒ depozitarea sau împrăşierea resturilor menajere şi a altor deşeuri lângă containerele ori recipientele de gunoi amplasate pe platformele de precolectare, sau în alte locuri decât cele amenajate în acest scop şi introducerea în recipienţii colectori de deşeuri menajere a deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale, inclusiv la domiciliu;
‒ introducerea de deşeuri menajere în recipienţii pentru colectarea deşeurilor stradale sau în coşuri stradale, amplasate de operator pe domeniul public;
‒ blocarea, inclusiv cu autoturisme, a accesului utilajelor de colectare şi transport a deşeurilor menajere la recipienţii amplasaţi pe platformele de precolectare de pe domeniul public;
‒ aprinderea sau întreţinerea focului pe domeniul public, în pieţe, la rampa de depozitare a deşeurilor menajere, aprinderea şi arderea deşeurilor menajere de orice fel în curţi sau pe alte terenuri private, fără respectarea măsurilor legale de prevenire a incendiilor, precum şi incendierea containerelor de deşeuri de pe platformele de depozitare;
‒ deteriorarea spaţiilor verzi sau a plantaţiilor de orice fel prin smulgere, rupere, tăiere, călcarea sau efectuarea de tăieri neautorizate de arbori, din zonele aparţinând domeniului public;
‒ aruncarea hârtiilor, ambalajelor, ţigărilor sau a cojilor de seminţe de către pietoni sau din autoturisme pe trotuare, carosabil sau zonele verzi;
‒ săvârşirea unor acte, fapte ori gesturi de natură de a împiedica folosirea normală a locuinţei;
‒ satisfacerea necesităţilor fiziologice pe spaţii aparţinând domeniului public, în scări de bloc sau în orice alte locuri accesibile publicului;
‒ lăsarea în libertate sau accesul fără botniţă, lesă şi zgardă sau ham, în locuri şi localuri accesibile publicului, a câinilor sau a altor animale de companie care prezintă pericol pentru integritatea corporală a cetăţenilor.
‒ comercializarea de legume, fructe, flori, produse alimentare şi orice mărfuri industriale a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii, pe străzi, pieţe sau alte locuri decât cele amenajate în acest scop şi autorizate de primărie;
‒ producerea de disconfort de orice fel (fonic, olfactiv, igienico sanitar, etc.) de către animalele de companie (câini, pisici, iepuri, păsări şi altele) deţinute în blocuri de locuinţe, imobile cu mai mulţi locatari ce au curţi şi dependinţe comune;
‒ staţionarea vehiculelor în locuri nepermise;
• la Legea 61/ 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 88 sancţiuni contravenţionale din care 8 cu avertisment şi 80 cu amendă în valoare totală de 23.770 lei, în principal pentru:
‒ săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;
‒ apelarea în mod repetat, la mila publicului, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;
‒ atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;
‒ alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat;
‒ pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine;
‒ consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
‒ provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;
‒ tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
‒ organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban;
‒ refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
‒ neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie;
• HCL nr. 62/2016 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare s-au aplicat 20 sancţiuni contravenţionale din care 7 cu avertisment şi 13 cu amendă în valoare totală de 2.400 lei;
• la HCL nr. 1/2016 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea şi funcţionarea unităţilor comerciale în municipiul Satu Mare s-a aplicat 1 sancţiune contravenţională;
• la HCL nr. 90/2012 privind întreţinerea terenurilor virane aflate în proprietate privată din intravilanul municipiului Satu Mare s-a aplicat 1 sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 500 lei;
• HCL nr. 263/2016 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare s-au aplicat 30 sancţiuni contravenţionale din care 18 cu avertisment şi 12 cu amendă în valoare totală de 2.600 lei;
• la H.G.1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice s-au aplicat 444 sancţiuni contravenţionale din care 202 cu avertisment şi 242 cu amendă în valoare totală de 71.740 lei;
• la O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, resedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români s-au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale din care 7 cu avertisment şi 10 cu amendă în valoare totală de 520 lei.
sursa: Primăria Satu Mare

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii