Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că fermierii și formele asociative pot obține finanțare nerambursabilă de până la 3 milioane de euro.

Fermierii vor fi afectați semnificativ de noile măsuri din al doilea pachet de redresare fiscală, care introduc taxe suplimentare și elimină scutiri existente. 

Fermierii pot transmite până pe 31 octombrie cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului trei al acestui an, informează Agenția de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură. 

Peste 1,2 miliarde de lei vor ajunge la fermierii din sectoarele vegetal şi zootehnic, în urma a două Hotărâri de Guvern, a anunţat vineri premierul Marcel Ciolacu.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, începând cu 29 ianuarie și până la 8 martie, fermierii pot depune cereri pentru granturile acordate în domeniul agricol vegetal.

Reprezentanții fermierilor sătmăreni au avut astăzi o întâlnire de lucru la Prefectura Satu Mare cu reprezentanții Autorității Vamale Române în vederea clarificării unor aspecte ridicate de aceștia în cadrul întâlnirilor anterioare, inclusiv din timpul protestelor din ultimele zile. 

România, alături de Ungaria, Bulgaria, Polonia și Slovacia au primit vot pozitiv pentru granturi în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina. 

Deputatul UDMR Magyar Lóránd: Fermieri, profitați de toate sursele de subvenție!

Fermierii vor primi un bonus de 10%, dacă vor prelucra în țară produsele agricole.

Registrul Auto Român, alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii