Deputatul PNL Adrian Cozma a fost prezent la Festivalul Folcloric „Porțile Zânelor” de la Cămărzana, un eveniment devenit deja o tradiție în județul Satu Mare.
Pe scenă au urcat interpreți și ansambluri folclorice din întreaga zonă oșenească.
„Acest eveniment este o încununare a tradițiilor, a valorilor, a tot ce are mai frumos Țara Oașului. Dragi oșeni, aveți de ce să fiți mândri, aveți ce să promovați, aveți ce să povestiți în străinătate, să spuneți că noi avem locuri în Țara Oașului și în județul Satu Mare mai frumoase decât în Elveția, decât în Italia, decât în Franța, oriunde, pentru că uitați-vă în jur: câtă câtă bogăție, câtă frumusețe ne-a dat natura aici, în acest loc minunat. Faptul că are loc acest eveniment se datorează unor oameni care au înțeles cât e de important să ne promovăm tradițiile. (…) Ați văzut ce a însemnat un spectacol de pe scena căruia a fost înjurată România. Nu trebuie să promovăm așa ceva. Nu trebuie să fim de acord cu așa ceva! Le vom răspunde cu astfel de evenimente și locuri binecuvântate, de unde le transmitem că asta e România frumoasă, asta este România în care vreau să crească pruncii noștri și pe care să o arătăm tuturor. România frumoasă, Țara Oașului frumoasă!” a fost mesajul transmis de Cozma.
În program au evoluat: Frații Chindriș și Anda Horoba; alături de interpreți și formații folclorice din județ - program artistic asigurat de către comuna Turț: Alexandru Talpoș, David Dan, Valentina Călin, Natalia Belbe, Cezara Tiution, Adelina Călin, Andrea Fernea, Eva Dănuț, Antonia Farcaș, Ana Cicio, Cuța Belbe și program artisc asigurat de către comuna Cămărzana: Ansamblurile Folclorice din Țara Oașului – coregraf: Viorel Ianoș, Ioan Bura, Maria Popa, Irina Popa, Maria Flore, Ana Mureșan și Irina Opinoc.