PSD Moftin a ales continuitatea, performanța și dezvoltarea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, alături de colegii săi vicepreședinții Consiliului Județean Roxana Petca și Cătălin Filip, precum și de prim-vicepreședintele PSD Gabriel Leș, a participat la alegerile Organizației PSD Moftin, desfășurate în prezența unui număr mare de membri și susținători.

”Colegii au reconfirmat în funcția de președinte al organizației pe domnul primar David Gheorghe, un rimar harnic, implicat și respectat, care a demonstrat, prin muncă și rezultate, că dezvoltarea unei comunități se construiește prin seriozitate, viziune și proiecte concrete pentru oameni.

Comuna Moftin este astăzi una dintre localitățile cu cele mai multe investiții realizate din fonduri guvernamentale și europene din județul Satu Mare, iar acest lucru se reflectă în proiectele implementate, în modernizarea comunității și în preocuparea permanentă pentru dezvoltare.

Îl susțin și îl voi susține în continuare pe domnul primar David Gheorghe și întreaga echipă PSD Moftin, pentru că reprezintă un model de administrație performantă, apropiată de oameni și orientată spre rezultate.

Felicit întreaga echipă aleasă astăzi și le doresc mult succes în continuarea proiectelor dedicate dezvoltării comunei Moftin!”

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii