Klausenburg Retro Racing, în weekend, la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Klausenburg Retro Racing, cel mai frumos și faimos eveniment din Romania dedicat mașinilor retro, poposește în weekend în centrul municipiului Satu Mare.

Astfel, ediția a XI-a a Festivalului automobilistic Klausenburg Retro Racing, competiție organizată de ACS Klausenburg Retro Racing în colaborare cu Primaria Municipiului Satu Mare și cu sprijinul Group West BMW Satu Mare se va desfășura în perioada 18-19 mai în centrul municipiului Satu Mare. Evenimentul este împărțit pe durata a două zile, pline de activități. Sâmbătă, spectatorii pot admira ”bijuteriile pe patru roți” pe str. 1 Decembrie 1918, între orele 16:00-20:00, iar de la ora 18:30 va avea loc Startul Festiv, ceremonie la care sunt invitați toți iubitorii sportului cu motor și nu numai. Duminică, între orele 10:00-18:00 vor avea loc manșele cronometrate în Piața Libertății.

Organizatorul și promotorul evenimentului, Horațiu Anghel, a menționat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că la etapa din Satu Mare s-au înscris deja 40 de concurenți din toată țara: Ploiești, Sighișoara, Oradea, Mureș, Bacău, Satu Mare, aceștia urmând să concureze atât cu  mașini de raliu cât și cu mașini obișnuite.

  • ”Mă bucur să mă aflu astăzi aici la Satu Mare, chiar la reprezentanța partenerului nostru principal Group West BMW Satu Mare. Am început evenimentul în anul 2014 în Cluj Napoca dintr-o simplă pasiune și iată că am ajuns în anul 2019 să avem un Campionat Național sub egida Federației Române de Automobilism”, a precizat Horațiu Anghel, organizatorul evenimentului. 

Ediția din acest an a Campionatului Național Klausenburg Retro Racing se va desfășura pe durata a șase etape, prima a avut loc la Bacău, a doua va avea loc în weekend la Satu Mare și va continua pe parcursul anului la Târgu Secuiesc, Timișoara, Dej și Ploiești.

Aron Marton, General Manager al Group West BMW Satu Mare, este bucuros că revin cursele de stradă în centrul municipiului Satu Mare: ”Cursele de stradă din centrul orașului au o istorie îndelungată, de undeva din anii 70, și cred că tații noștri își vor aminti cu plăcere de aceste evenimente. Sunt fan de mașini retro, posed câteva modele, și voi participa cu una dintre ele la evenimentul din weekend”.

În cadrul acestui eveniment va avea loc și lansarea noului BMW Seria 3, sătmărenii interesați vor avea posibilitatea să facă un drive test.

Klausenburg Retro Racing

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii