În fiecare an, Jandarmeria Satu Mare, atât prin personalul propriu, cât și împreună cu reprezentanți ai societății civile, se implică activ în sprijinirea inițiativelor umanitare care aduc speranță și sprijin concret în comunitate.
Un exemplu în acest sens, îl reprezintă colegul nostru Lt. col. Vlad Chiuzbăian, un pasionat al alergării și al unui stil de viață sănătos.
În ultimele două luni, s-au adunat 115 kilometri alergați – fiecare pas contorizat și transformat în sprijin real pentru copiii cu autism. Astfel, au fost donate kituri educaționale, materiale pentru terapie senzorială, jocuri de stimulare cognitivă și un laptop pentru cei peste 40 de copii sprijiniți de Asociația „Fluturașii Albaștri”.
Prin efortul său, au fost donate kituri educaționale, materiale pentru terapie senzorială, activități de stimulare cognitivă și un laptop – pentru ca peste 40 de copii sprijiniți de Asociația „Fluturașii Albaștri” să aibă o șansă reală la recuperare.
În perioada 13–14 septembrie 2025, Lt. col. Vlad-Ionuț Chiuzbăian va alerga 24 de ore neîntrerupt la Mamaia, în cadrul competiției Autism 24h, ca ambasador al echipei naționale I.P.A. România, reprezentând Jandarmeria Satu Mare. Mesajul său pentru noi toți:
„Anul acesta la Mamaia voi alerga 24 de ore. Voi alerga purtând în suflet fețele copiilor ce au nevoie să fie auziți și chipurile părinților ce nu renunță niciodată. Cauza este una singură – AUTISMUL. Chiar dacă nu alergați, puteți deveni susținătorii copiilor și ai părinților printr-o mică donație. Împreună putem face minuni. Stă în puterea noastră”
Toate detaliile despre activitățile asociației și despre modul in care îi puteți ajuta pot fi găsite pe site-ul https://fluturasiialbastri.ro/.
Fiecare gest contează. Fiecare pas făcut împreună înseamnă un pas spre speranță.