alegeri locale 2024 pnl adrian cozma 
alegeri locale psd satu mare varianta2
banner udmr alegeri locale 2024 smnews

S-a prelungit perioada pentru recenzarea populației 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației şi Locuințelor a hotărât prelungirea perioadei de colectare din teren a datelor până la 24 iulie 2022.

Întrucât ritmul de recenzare la Recensământul populației și locuințelor din România în anumite localități din țară este scăzut, nepermiţând recenzarea întregii populații rezidente a României până la data de 17 iulie, Comisia Centrală pentru Recensământ a decis prelungirea etapei de colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri față-în-față, până la data de 24 iulie. Termenul limită anterior de finalizare a colectării datelor pe teren, de către recenzori, era 17 iulie.

În județul Satu Mare sunt amenajate trei puncte fixe pentru efectuarea recenzării persoanelor, fără deplasarea recenzorilor la domiciliul acestora. Este vorba despre următoarele centre:

  • Satu Mare – Primăria Satu Mare (4 recenzori)
  • Carei – Primăria Carei (2 recenzori)
  • Ardud – Primăria Ardud (1 recenzor)
  • Negreşti-Oaş – Primăria Negreşti-Oaş (1 recenzor)
  • Tăşnad – Primăria Tăşnad (1 recenzor)

Reamintim că Recensământul Populației și Locuințelor a început în 14 martie cu etapa de autorecenzare, după care, din 1 iunie a debutat recenzarea în teren prin interviuri față în față. Persoanele care nu s-au recenzat încă mai au la dispoziție 11 zile, recenzarea fiind obligatorie.

Cei care refuză recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.

Rugăm pe această cale populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare politicilor publice naționale și locale, în domeniul economic și social.

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, vă rugăm să consultați: www.recensamantromania.ro.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii