alegeri locale 2024 pnl adrian cozma 
alegeri locale psd satu mare varianta2
banner udmr alegeri locale 2024 smnews

Patru tone de substanțe dopante de mare risc, descoperite de polițiștii clujeni și procurorii DIICOT

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Patru tone de substanțe dopante de mare risc, descoperite de polițiștii clujeni și procurorii DIICOT. 

La datele de 09 și 10.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus  reținerea a 12 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. 
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate peste 4 tone de substanțe, cutii (de ordinul miilor) ce conțin substanțe lichide, fiole cu substanță lichidă, blistere din material plastic folosite la ambalarea și depozitarea fiolelor, aproximativ  60 kilograme de substanță albă solidă, aparat de vidat, laminator, mașini de etichetat, role conținând etichete, cântare, pungi cu substanță pulverulentă de diferite culori, comprimate, seringi, recipiente din sticlă ce conțin steroizi lichizi,  recipiente din sticlă și plastic ce conțin substanțe lichide, cutii de carton ce conțin recipiente din sticlă și plastic, ustensile și obiecte de uz  farmaceutic și casnic, aparate de filtrat sau umplut recipiente, saci cu substanțe pulverulente, bidoane cu substanțe lichide, sumele de  1.797.547 lei,  33.285 euro, 1.200 dolari, 1.500 CHF și 430 GBP, înscrisuri, ceasuri de lux , 7 autoturisme a căror valoare depășește 600.000 euro (din care 5 au fost deja predate către ANABI), precum și alte mijloace de probă. 
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Cluj au formulat propunere de arestare în lipsă a unui inculpat care se sustrage urmăririi penale. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, experților criminaliști din cadrul IPJ Cluj și IPJ Argeș, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj. Activitățile au fost realizate cu sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T și  Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii